Dragă 2024, De-ai fi fost o persoană, ți-aș fi cerut socoteală. Aș fi țipat, aș fi plâns și ți-aș fi bătut obrazul. Le-aș fi făcut pe toate acestea simultan. Iar tu, probabil, ai fi fost mișcat de supărarea mea, ai fi avut remușcări și-ai fi venit cu explicații. Dar ești mai mult decât un om, ești un drum, ești parte dintr-un plan. Sau poate ești doar un fragment neînsemnat de hazard. Iar eu nu pot decât să merg înainte și să fiu recunoscătoare c-am găsit în mine și în ceilalți resurse și sprijin. Să sper că vor veni zile mai bune... Să mă ridic în picioare, chiar dacă îmi vine să mă trântesc la pământ. Să găsesc un sens în tot nonsensul acesta strident și enervant peste măsură... Și de-ar fi să fiu sinceră cu tine, pe deplin, ti-aș spune că, în ciuda, palmelor tale, am înțeles și am acceptat niște lucruri și-am putut să spun: ,,Te iert!", un lucru de neacceptat în alte vremuri. Și prin iertarea asta a mea, deloc mărinimoasă,...