Viața ca un râu, de Shelley Read

Viața ca un râu, de Shelley Read

Torie rămâne orfană de mamă la vârsta de 12 ani, moment în care este nevoită să îi preia atribuțiile din gospodărie, să se îngrijească de livada de piersici a familiei și să hrănească trei bărbați.

Se maturizează prea devreme atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. Este nevoită să renunțe la copilul său pentru ca el să poată să trăiască. Ajunge în punctul în care, după generații, decide să se rupă de locul în care a copilărit și să pornească pe drumul său. Torie devine, încetul cu încetul, Victoria.

O carte care ne reamintește că, în alte vremi, stresul nu era legat de confort, ci de supraviețuire și de rezistență în fața marilor furtuni ale vieții.

,,Casa mea e pe un fund de lac. Ferma noastră odihnește și ea acolo. (...) Pământul cândva fertil se murează în delăsare."

,,Relieful tinereților noastre ne creează, îl purtăm veșnic în noi, impregnat de ceea ce ne-a dat și ce ne-a răpit."

,,Avea să mă învețe cât de autentică se poate simți o viață golită de orice nu este esențial și că, la urma urmei, în afară de hotărârea de a continua să trăiești, prea multe nu au însemnătate."

,,Aveam să-mi las trecutul în urmă și să incerc zidirea unei vieți noi, sperând nu la minuni, ci, pur și simplu să capăt putere în pământul cel nou. Mi-am zis că, dacă pomii mei izbutesc să supraviețuiască scoși din rădăcină, vitregiți, atunci, afurisită fie soarta crudă, tot așa voi putea și eu."

,,Eram îndeajuns de înțeleaptă să știu doar un lucru: pământul îmi va hotărî soarta."

,,Pomii mei lăstăriseră frunzulițe verzi și lucioase, iar printre ele se vedeau mugurași cât bobul de mazăre, cu miraculoasa promisiune a vieții, a florii și fructului sădită temeinic în fiecare."

Mulțumesc, Moșule!